DENUMIRE BENEFICIU DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ
INDEMNIZAŢIE LUNARĂ DE HRANĂ PENTRU ADULȚII ȘI COPIII DIAGNOSTICAȚI CU TUBERCULOZĂ (TBC)
TEMEIUL LEGAL/ACTUL NORMATIV CARE REGLEMENTEAZĂ BENEFICIUL DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ
Act normativ de bază:
Norme metodologice de aplicare:
|
CATEGORIE BENEFICIU DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ
Beneficiu de asistență socială acordat pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale.
CATEGORII DE BENEFICIARI
Se acordă adulților și copiilor diagnosticați cu tuberculoză, numai pe perioada cât sunt tratați în ambulatoriu, până la vindecarea acestora, constatarea abandonului tratamentului sau până la decesul pacientului.
Beneficiarul indemnizaţiei lunare de hrană este persoana, adult sau copil, diagnosticată cu tuberculoză, iar titularul plăţii este, după caz, beneficiarul, în cazul în care acesta are capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor civile sau, după caz, reprezentantul legal al acestuia, stabilit în condiţiile legii, în situaţia în care beneficiarul este minor ori adultul beneficiar se găseşte pus sub interdicţie judecătorească.
CONDIȚII DE ACORDARE/ELIGIBILITATE
1. CONDIȚII GENERALE: Toţi cetăţenii români care se află pe teritoriul României, au domiciliul sau reşedinţa în România, cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, ai Spaţiului Economic European şi cetăţenii Confederaţiei Elveţiene, precum şi străinii şi apatrizii care au domiciliul sau reşedinţa în România au dreptul, garantat de stat, la serviciile de natură medicală, socială şi de susţinere psihologică cuprinse în Programul naţional de control al tuberculozei, după cum urmează:
Indemnizaţia lunară de hrană se acordă în vederea asigurării aderenţei la tratament a pacientului diagnosticat cu tuberculoză. Indemnizaţia lunară de hrană se acordă şi persoanelor care sunt beneficiare ale indemnizaţiei acordate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, cu modificările ulterioare.
2. CONDIȚII SPECIFICE: Indemnizația lunară de hrană cuvenită persoanelor diagnosticate cu tuberculoză, tratate în ambulatoriu se acordă adulților și copiilor diagnosticați cu tuberculoză, numai pe perioada cât sunt tratați în ambulatoriu, până la vindecarea acestora, constatarea abandonului tratamentului sau până la decesul pacientului. Indemnizaţia lunară de hrană este acordată pacientului tratat în ambulatoriu, în condiţiile respectării tratamentului prescris, fără întrerupere, pentru luna respectivă. Pentru a putea considera că un pacient diagnosticat cu tuberculoză a urmat tratamentul fără întrerupere pentru luna respectivă trebuie ca administrarea medicamentelor ce i-au fost prescrise în cadrul regimului terapeutic să fi fost făcută astfel încât pe perioada unei luni de zile să nu fi fost înregistrate mai mult de 7 omisiuni de administrare a dozelor din schema de tratament, pentru faza inițială/intensivă, iar pentru faza de continuare să nu fi fost înregistrate mai mult de 3 omisiuni de administrare a dozelor din schema de tratament. Beneficiază de indemnizația lunară de hrană şi persoanele care sunt beneficiare ale indemnizației acordate în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România şi de protecție a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, cu modificările ulterioare.
|
CUANTUM
Indemnizaţia lunară de hrană cuvenită adulților și copiilor diagnosticați cu teberculoză, tratați în ambulatoriu, se calculează de către AJPIS/APISMB, pe baza nivelului alocaţiei zilnice de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice, în funcţie de tipul beneficiarului, respectiv adult sau copil, şi de numărul zilelor calendaristice din lună: - 33 lei/zi pentru adulți (cuantumul indemnizației lunare de hrană cuvenite adulților și copiilor cu TBC se majorează la aceeași dată și în același cuantum cu cel stabilit pentru alocațiile de hrană pentru unitățile sanitare publice, potrivit art.229 alin (5) din Legea nr.95/2006); - 33 lei/zi pentru copii (cuantumul indemnizației lunare de hrană cuvenite adulților și copiilor cu TBC se majorează la aceeași dată și în același cuantum cu cel stabilit pentru alocațiile de hrană pentru unitățile sanitare publice, potrivit art.229 alin (5) din Legea nr.95/2006). NOTĂ: Cuantumul indemnizaţiei lunare de hrană pentru bolnavii de tuberculoză se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar metodologia şi condiţiile de acordare a acesteia se aprobă prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului muncii și solidarității sociale. |
STABILIRE DREPT/PLATĂ
Dreptul la indemnizația lunară de hrană se acordă începând cu luna în care este înregistrată cererea pentru acordarea indemnizației lunare de hrană, indiferent de data din lună la care aceasta a fost înregistrată și până la data apariției uneia dintre situațiile de încetare a dreptului.
Dreptul la indemnizaţia lunară de hrană se stabileşte prin decizie a directorului executiv al agenţiei teritoriale pentru plăți și inspecție socială, pe baza borderoului centralizator întocmit de direcțiile de sănătate publică județene sau a Municipiului București.
Plata indemnizaţiei lunare de hrană se efectuează pe bază de cerere însoţită de copia actului de identitate al persoanei diagnosticate cu tuberculoză.
Indemnizația lunară de hrană se plătește prin agențiile teritoriale pentru plăţi şi inspecţie socială în ultima decadă a lunii pentru luna anterioară.
FORMULARUL DE CERERE și DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE și DOCUMENTE JUSTIFICATIVE
Cererea se înregistrează la dispensarul de pneumoftiziologie în teritoriul căruia pacientul își are domiciliul. Cererea se completează de adultul diagnosticat cu tuberculoză, tratat în ambulatoriu, sau de către reprezentantul legal al acestuia, după caz, sau de părinţii/reprezentantul legal al copilului tratat în ambulatoriu, potrivit modelelor prezentate în anexele nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului muncii/sănătății nr. 2.087/1.822/2020 pentru aprobarea Metodologiei și a condițiilor de acordare a indemnizației lunare de hrană cuvenite persoanelor diagnosticate cu tuberculoză tratate în ambulatoriu. În cazul copilului diagnosticat cu tuberculoză, cererea va fi însoţită şi de copia actului de identitate a reprezentantului legal, precum şi de actul care dovedeşte calitatea acestuia, respectiv părinte, tutore, curator, persoană sau familie căreia copilul i-a fost dat în plasament sau în plasament de urgenţă, inclusiv asistent maternal.
|
LOCUL DEPUNERII CERERII
Cererea se înregistrează la dispensarul de pneumoftiziologie în teritoriul căruia pacientul își are domiciliul. Cererea de acordare a indemnizației lunare de hrană este avizată prin semnare și aplicarea parafei de către medicul curant, avizarea reprezentând confirmarea continuării tratamentului pentru tuberculoză în ambulatoriu de către pacient. În cazul copilului diagnosticat cu tuberculoză, cererea va fi însoţită şi de copia actului de identitate a reprezentantului legal, precum şi de actul care dovedeşte calitatea acestuia, respectiv părinte, tutore, curator, persoană sau familie căreia copilul i-a fost dat în plasament sau în plasament de urgenţă, inclusiv asistent maternal. În cazul adultului căruia i-a fost desemnat un reprezentant legal, cererea va fi însoţită de actul care dovedeşte calitatea de reprezentant legal desemnat. Pentru copilul tratat în ambulatoriu şi pentru care s-a stabilit măsura plasamentului într-o instituţie publică de asistenţă socială sau într-un organism privat acreditat şi licenţiat în condiţiile legii, plata indemnizaţiei lunare de hrană se efectuează pe bază de cerere întocmită de conducerea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului aflată în subordinea consiliului judeţean, respectiv în subordinea consiliilor locale sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti, sau a organismului privat acreditat şi licenţiat în condiţiile legii. Această cerere va fi însoţită de lista nominală a copiilor diagnosticaţi cu tuberculoză, trataţi în ambulatoriu. Cererea şi documentele se înregistrează la dispensarul de pneumoftiziologie în a cărui rază se găseşte direcţia generală sau organismul privat acreditat şi licenţiat în condiţiile legii. |
Pe perioada în care copilul, tratat în ambulatoriu și pentru care s-a stabilit măsura plasamentului într-o instituție publică sau organism privat, este în întreţinerea familiei, indemnizaţia lunară de hrană se va acorda acesteia, pe baza cererii însoţită de adeverinţa care să ateste acest lucru, eliberată de direcţia generală.
Pentru pacientul diagnosticat cu tuberculoză tratat în ambulatoriu şi căruia medicul curant i-a recomandat respectarea măsurii izolării, cererea se înregistrează la dispensarul de pneumoftiziologie în teritoriul căruia pacientul îşi are domiciliul, în termen de 10 zile de la data finalizării perioadei de izolare recomandată. În această situaţie, indemnizaţia lunară de hrană este acordată pentru toată perioada de administrare a tratamentului în ambulatoriu, inclusiv perioada pentru care a fost respectată măsura izolării.
PERIOADA DE SOLUȚIONARE A CERERII
Dreptul la indemnizația lunară de hrană se acordă începând cu luna în care este înregistrată cererea pentru acordarea indemnizației lunare de hrană, indiferent de data din lună la care aceasta a fost înregistrată și până la data apariției uneia dintre situațiile de încetare a dreptului. Însă, pentru efectuarea plății există o procedură de transmitere a cererilor între instituțiile implicate, astfel:
|
Decizia directorului executiv al AJPIS/APISMB se emite şi se comunică beneficiarului, la domiciliu sau prin mijloace electronice de comunicare, în termen de 30 de zile de la primirea de către AJPIS/APSIMB a borderoului centralizator.
PERIOADA DE ACORDARE
Indemnizația lunară de hrană este acordată pacientului tratat în ambulatoriu, în condițiile respectării tratamentului prescris, fără întrerupere, pentru luna respectivă.
OBLIGAȚIILE BENEFICIARULUI
Pacientul diagnosticat cu tuberculoză are următoarele obligaţii:
Nerespectarea acestor obligaţii atrage sistarea indemnizaţiei lunare de hrană. Pentru a putea considera că un pacient diagnosticat cu tuberculoză a urmat tratamentul fără întrerupere pentru luna respectivă trebuie ca administrarea medicamentelor ce i-au fost prescrise în cadrul regimului terapeutic să fi fost făcută astfel încât pe perioada unei luni de zile să nu fi fost înregistrate mai mult de 7 omisiuni de administrare a dozelor din schema de tratament, pentru faza iniţială/intensivă, iar pentru faza de continuare să nu fi fost înregistrate mai mult de 3 omisiuni de administrare a dozelor din schema de tratament.
|
CONDIȚII DE MODIFICARE/SUSPENDARE/ÎNCETARE A DREPTULUI/PLĂȚII
Condiții de suspendare a plății: Plata indemnizației lunare de hrană se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze:
ATENȚIE! În situaţia suspendării dreptului de a primi indemnizaţia lunară de hrană pentru cauzele menționate mai sus, la lit. a) şi b), plata acesteia se poate face retroactiv, cu condiţia ca beneficiarul acesteia să solicite achitarea acesteia în termen de 6 luni de la data suspendării plăţii.
Condiții de încetare a dreptului: Dreptul la indemnizația lunară de hrană încetează:
ATENȚIE! Sumele cu titlu de indemnizație lunară de hrană plătite necuvenit sau utilizate în alt scop decât cel pentru care a fost instituită se recuperează în condițiile legii. Indemnizaţia lunară de hrană nu se ia în calcul la stabilirea venitului net lunar ajustat, prevăzut la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.
|
MODALITĂȚI DE PLATĂ
Sumele indemnizațiilor lunare de hrană cuvenite adulților și copiilor diagnosticați cu tuberculoză, tratate în ambulatoriu se asigură din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Plata sumelor se efectuează prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), respectiv AJPIS/APISMB.
Se efectuează lunar, prin:
Pentru copilul tratat în ambulatoriu şi pentru care s-a stabilit măsura plasamentului într-o instituţie publică de asistenţă socială sau într-un organism privat acreditat şi licenţiat în condiţiile legii , plata indemnizației se efectuează de AJPIS-uri/APISMB în contul special deschis cu această destinație de DGASPC –uri sau de organismul privat acreditat și licențiat în condițiile legii. În cazul în care plata indemnizației lunare de hrană pentru persoanele adulte diagnosticate cu tuberculoză, fără domiciliu sau reședință și fără locuință, tratate în ambulatoriu, nu se poate efectua pe bază de mandat poștal, în cont bancar sau alt mijloc electronic de plată, aceasta se poate face în numerar, pe bază de stat de plată, la dispensarul de pneumoftiziologie de care aparține. |