DENUMIRE BENEFICIU DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ
AJUTORUL PENTRU ÎNCĂLZIREA LOCUINȚEI CU COMBUSTIBILI SOLIZI ȘI/SAU PETROLIERI |
TEMEIUL LEGAL/ACTUL NORMATIV CARE REGLEMENTEAZĂ BENEFICIUL DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ
Act normativ de bază · Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I., nr. 891 din 16 septembrie 2021, cu modificările și completările ulterioare.
Norme metodologice de aplicare · Hotărârea Guvernului nr.1073/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 968 din 11 octombrie 2021. |
CATEGORIE BENEFICIU DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ
Beneficii de asistență socială pentru prevenirea și combaterea sărăciei și riscului de excluziune socială |
CATEGORII DE BENEFICIARI
Ajutorul pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi și/sau petrolieri se acordă familiilor și persoanelor singure, cetățeni români, care locuiesc în România. Ajutorul pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi și/sau petrolieri se acordă și familiilor sau persoanelor singure care nu au cetățenie română, dacă se află în una dintre următoarele situații: a) sunt cetățeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparținând Spațiului Economic European, ai Confederației Elvețiene sau ai altor state, pe perioada în care au domiciliul sau, după caz, reședința în România, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare; b) sunt cetățeni străini sau apatrizi cărora li s-a acordat o formă de protecție în România, în condițiile Legii nr.122/2006 privind azilul în România, cu modificările și completările ulterioare, și au domiciliul sau, după caz, reședința în România; c) sunt apatrizi care au domiciliul sau, după caz, reședința în România, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. |
CONDIȚII DE ACORDARE/ELIGIBILITATE
1. CONDIȚII GENERALE: Ajutorul pentru încălzirea locuinţei este o măsură suportată din bugetul de stat şi/sau, după caz, din bugetele locale, destinată consumatorilor vulnerabili, care are drept scop acoperirea integrală sau, după caz, a unei părţi din cheltuielile cu încălzirea locuinţei. Ajutoarele pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi și/sau petrolieri se acordă pe perioada sezonului rece de 5 luni, cuprinsă între lunile noiembrie - martie. Se acordă pentru un singur sistem utilizat pentru încălzirea locuinței, fiind cel principal utilizat, pe perioada sezonului rece, declarat de persoana singură, respectiv de un membru al familiei care are capacitate deplină de exercițiu al drepturilor civile, care devine titularul ajutorului. Se acordă numai familiilor și/sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinței acordate în baza contractelor de muncă sau a legislației specifice ramurilor economice. Se acordă numai pentru o singură locuință, respectiv pentru locuința de domiciliu sau, după caz, de reședință, locuința de necesitate, precum și pentru locuința socială. În situația în care două sau mai multe familii sau persoane singure locuiesc în același spațiu locativ, ajutorul pentru încălzire cu combustibili solizi și/sau petrolieri se acordă în numele titularului contractului/convenției individuale încheiat/încheiate cu furnizorul. În situaţia în care în aceeaşi gospodărie locuiesc atât familii sau persoane singure beneficiare de ajutor social în baza Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi familii sau persoane singure ale căror venituri se încadrează în limitele de venituri prevăzute de lege, ajutorul pentru combustibili solizi și/sau petrolieri se acordă separat pentru fiecare familie sau persoană singură din gospodărie. |
2. CONDIȚII SPECIFICE: Ajutorul pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi și /sau petrolieri se acordă consumatorilor vulnerabili care nu dețin altă formă de încălzire, decât cea pe bază de combustibili solizi și/sau petrolieri.
Pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi și/sau petrolieri, ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă o singură dată pentru toate lunile sezonului rece sau pentru lunile rămase din sezonul rece, în funcție de data solicitării ajutorului, pe parcursul sezonului rece. Exemplu: dacă familia sau persoana singură se încadrează la compensare de 100%, va primi 320 lei x 5 luni.
Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei, și de 2.053 lei, în cazul persoanei singure. La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligaţii legale de întreţinere şi alte creanţe legale, cu excepţia:
În situaţia în care veniturile realizate de membrii familiei sau de persoana singură sunt anuale sau periodice, pentru stabilirea venitului net lunar se calculează media lunară a acestora în raport cu perioada pentru care au fost acordate.
Valoarea de referință care reprezintă nivelul maxim al ajutorului pentru încălzirea locuinței aferent unei luni, stabilit în funcție de sistemul de încălzire utilizat, se actualizează prin hotărâre a Guvernului.
Valoarea de referință pentru ajutorul pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi și/sau petrolieri este de 320 lei/lună.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi și/sau petrolieri NU se acordă persoanelor/familiilor care dețin cel puțin unul dintre bunurile prevăzute în Anexa nr. 4 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.50/2011, cu modificările și completările ulterioare - Lista bunurilor care conduc la excluderea acordării ajutorului social, care este valabilă și pentru excluderea de la acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței, listă ce se poate consulta/descărca aici. |
CUANTUM
Cuantumul ajutorului pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi și/sau petrolieri se stabilește prin aplicarea unui procent între 100% și 10% din valoarea de referință de 320 lei, astfel: a) în proporție de 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei; b) în proporție de 90%, în situația în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei și 320 lei; c) în proporție de 80%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei și 440 lei; d) în proporție de 70%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei; e) în proporție de 60%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei; f) în proporție de 50%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei; g) în proporție de 40%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1.040 lei; h) în proporție de 30%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.040,1 lei şi 1.160 lei; i) în proporție de 20%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.160,1 lei şi 1.280 lei; j) în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1.280,1 lei şi 1.386 lei; k) în proporție de 10%, în situația în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1.280,1 lei şi 2.053 lei. |
Cuantumul ajutorului pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi și/sau petrolieri variază între 32 lei – 320 lei. Ajutorul pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi și/sau petrolieri se plătește direct titularului de către primăria în a cărei rază teritorială are locuința. Decontarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi și/sau petrolieri se face o singură dată pentru tot sezonul rece pentru cererile depuse până la data de 15 octombrie a fiecărui an. În cazul în care sunt îndeplinite condițiile de acordare pe parcursul sezonului rece, decontarea ajutoarelor se efectuează o singură dată pentru lunile rămase din sezonul rece. |
STABILIRE DREPT/PLATĂ
Ajutorul pentru încălzire se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere privind componența familiei, veniturile acesteia și sistemul de încălzire utilizat. |
Stabilirea dreptului la ajutorul pentru încălzire, indiferent de sistemul de încălzire utilizat, se realizează prin dispoziție a primarului, care se emite o singură dată pentru toată perioada de acordare a ajutorului. Dispozițiile pot fi emise fie individual, fie pentru mai mulți beneficiari, caz în care vor fi aduse la cunoștința solicitanților individual. Dispoziţiile primarului conţin numele şi prenumele titularului, cuantumul ajutorului pentru încălzire acordat, perioada de acordare a acestuia şi în cazul beneficiarilor care utilizează combustibili solizi și/sau petrolieri, și data efectuării plăţii acestuia. Dispozițiile se comunică direct titularilor de ajutor pentru încălzirea în termen de 5 zile de la data emiterii acesteia.
|
FORMULARUL DE CERERE și DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE și DOCUMENTE JUSTIFICATIVE
Formularul de Cerere şi declaraţie pe propria răspundere pentru acordarea unor drepturi de asistență socială se completează potrivit modelului prevăzut în Anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011, cu modificările şi completările ulterioare și poate fi consultat/descărcat aici. Dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinţei poate fi solicitat odată cu cel de ajutor social şi/sau cu cel de alocaţie pentru susţinerea familiei. La solicitarea dreptului la ajutorul pentru încălzire, se declară atât veniturile, cât și bunurile mobile și imobile deținute, aferente Listei bunurilor, solicitantul având obligaţia de a menţiona bunurile aflate în proprietate, închiriere, concesiune, comodat sau altă formă de deţinere, cuprinse în Lista bunurilor ce conduc la excluderea acordării ajutorului social, care este valabilă și pentru excluderea de la acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și poate fi consultată/descărcată aici. La completarea formularului, titularul are obligația de a menționa corect componența familiei, veniturile membrilor acesteia, precum și bunurile mobile și imobile deținute, așa cum sunt acestea trecute în formularul de cerere. Pentru combustibili solizi și/sau petrolieri, formularerele de cerere și declarație pe proprie răspundere, precum și lista documentelor doveditoare sunt puse la dispoziția solicitanților de către primării. Solicitantul ajutorului pentru încălzirea locuinței poate intra în posesia formularului de cerere și declarație pe propria răspundere și online, care se publică pe site-ul autorității administrației publice locale sau, după caz, al AJPIS/APISMB. În vederea stabilirii dreptului la ajutor pentru încălzire, primarii solicită acte doveditoare care atestă identitatea și veniturile realizate de membrii familiei:
Lista documentelor doveditoare care se pot scana și trimite online sau care trebuie atașate formularului de cerere poate fi consultată/descărcată aici. În situația în care solicitantul este deja beneficiar al ajutorului social sau alocației pentru susținerea familiei, se completează formularul de Cerere și Declarația pe proprie răspundere pentru MODIFICAREA cererii de acordare a unor drepturi de asistență socială sau pentru acordarea unor noi drepturi prevăzut în Anexa nr. 1a la Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2011, cu modificările și completările ulterioare, luându-se în considerare documentele justificative deja depuse, formular ce se poate consulta/descărca aici. Primarul stabilește dreptul la ajutorul pentru încălzire, solicitând informații altor instituții/autorități sau, după caz, pe baza anchetei sociale efectuate de serviciul public de asistență socială. Pe parcursul sezonului rece, la sesizarea terților, la solicitarea agențiilor pentru plăți şi inspecție socială, sau din oficiu, serviciul public de asistență socială efectuează anchete sociale pentru verificarea situațiilor semnalate și determinarea cazurilor de eroare și fraudă. |
LOCUL DEPUNERII CERERII
Cererile şi declaraţiile pe propria răspundere se depun individual la sediul primăriei comunei, oraşului, municipiului sau, după caz, a sectorului municipiului Bucureşti în a cărei/cărui rază teritorială se află locuinţa de domiciliu sau de reşedinţă, până la data de 15 octombrie a fiecărui an. Dispozițiile primarului se comunică până la data de 15 noiembrie titularilor ajutoarelor pentru încălzire, direct. Acestea conțin numele și prenumele titularului, cuantumul ajutorului, perioada de acordare și data efectuării plății acestuia. |
În situația în care solicitantul îndeplinește condițiile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi și/sau petrolieri pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului la ajutor se face prin dispoziția a primarului, care se comunică în termen de 5 zile de la emiterea acesteia, astfel: a) începând cu luna depunerii cererii pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective; b) începând cu luna următoare pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii respective; c) începând cu luna depunerii cererii pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începând cu acea lună indiferent de data la care a fost depusă cererea. |
|
PERIOADA DE SOLUȚIONARE A CERERII
Perioada de soluționare a cererii este de aproximativ 30 de zile. |
PERIOADA DE ACORDARE
Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă pe perioada sezonului rece de 5 luni cuprinsă între data de 1 noiembrie a anului curent și data de 31 martie a anului următor (în situația îndeplinirii condițiilor legale pe întreaga perioadă). Perioada sezonului rece poate fi prelungită/redusă într-unul sau mai multe judeţe la solicitarea consiliilor judeţene, cu avizul Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Perioada de prelungire/reducere a sezonului rece, precum şi procedura de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei în această perioadă se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi a Ministerului Muncii şi Solidarității Sociale. |
OBLIGAȚIILE BENEFICIARULUI
Beneficiarul ajutorului pentru încălzirea locuinței are obligația de a anunța modificările intervenite în componența familiei și a veniturilor acesteia în termen de 5 zile. Comunicarea modificărilor se va face prin depunerea unei noi declarații pe proprie răspundere, individual, la primăria de domiciliu/reședință. |
CONDIȚII DE MODIFICARE/SUSPENDARE/ÎNCETARE A DREPTULUI/PLĂȚII
MODIFICARE DREPT În cazul modificărilor intervenite în componența familiei și a veniturilor acesteia, primarii vor emite noi dispoziţii, cu privire la modificarea valorii ajutorului calculat. Primarii comunică direct titularului dispoziția de modificare/încetare drept la ajutorul de încălzire în termen de 5 zile de la data emiterii acesteia. Modificările sau, după caz, încetarea dreptului la ajutorul pentru încălzirea locuinţei, se fac începând cu luna următoare celei în care au intervenit modificările. |
ÎNCETARE DREPT În cazul refuzului de a furniza informații și documente necesare pentru întocmirea anchetei sociale. În cazul declarării incorecte a numărului de membri ai familiei sau a veniturilor ori bunurilor deținute. Sumele acordate necuvenit cu titlu de ajutor de încălzire, plătit din bugetul de stat, se recuperează în condițiile legii. Recuperarea acestor sume se face prin decizie a directorului executiv al agenției teritoriale. |
MODALITĂȚI DE PLATĂ
Plata ajutorului pentru încălzirea locuinței cu combustibili solizi și/sau petrolieri se realizează la nivelul primăriei. Modalitatea de plată se stabilește de către fiecare primărie. |